Dacă te uiți atent la suprafața de mestecat a unui molar, observi niște șanțuri și mici adâncituri — un fel de „relief" al dintelui, cu creste și văi în miniatură. Exact acolo se ascund cel mai des resturile de mâncare, într-o zonă greu de curățat complet doar cu periuța, oricât de conștiincios ar fi periajul.
Aceste șanțuri sunt, practic, punctul cel mai vulnerabil al unui molar nou apărut — și acolo apar cele mai multe carii la copii, chiar și la cei care se spală corect pe dinți.
Ce face, de fapt, sigilarea
Sigilarea înseamnă acoperirea acestor șanțuri cu un material special, subțire, care „netezește" suprafața dintelui și nu mai lasă loc bacteriilor și resturilor alimentare să se ascundă acolo. E ca și cum am pune un strat protector exact acolo unde periuța ajunge cel mai greu — o barieră fizică, nu un tratament chimic.
Procedura se face direct pe dintele curat: se izolează zona, se aplică materialul lichid în șanțuri, iar acesta se întărește în câteva secunde sub o lumină specială. Atât.
Doare?
Deloc. Nu este nevoie de anestezie, nu se atinge nervul dintelui, nu se șlefuiește nimic, iar întreaga procedură durează câteva minute pe dinte. Cei mai mulți copii o descriu ca fiind „ceva ciudat la gust", nimic mai mult — de multe ori mai puțin impresionant decât o simplă curățare profesională.
Când se face
Cel mai bun moment este imediat după ce molarii permanenți ies la suprafață, de obicei în jurul vârstei de 6 ani (primii molari) și apoi 12 ani (al doilea set) — cât dintele e încă „nou" și neatins de carii. Efectul poate proteja dintele mulți ani, dacă e verificat periodic la controalele de rutină, unde medicul confirmă că stratul de sigilare e încă intact.