De două ori pe zi, dimineața și seara, periuța pornește la luptă cu resturile de mâncare și cu bacteriile care ar vrea să rămână pe dinți. Fără ea, acestea s-ar aduna, ar forma un strat numit placă bacteriană și, în timp, ar transforma zahărul rămas pe dinți în acid — exact acidul care atacă smalțul și formează cariile.
Vestea bună este că lupta asta se câștigă ușor, cu puțină consecvență. Nu e nevoie de tehnici complicate, doar de un ritual simplu, repetat zilnic, la aceleași ore.
Două minute, de două ori pe zi
Regula simplă e ușor de ținut minte: periaj timp de două minute, dimineața după micul dejun și seara înainte de culcare. Cel mai important este periajul de seară — peste noapte, saliva produce mai puțin, iar bacteriile au timp berechet să lucreze dacă dinții nu sunt curați.
Pentru cei foarte mici, care încă nu au coordonarea necesară, e recomandat ca un adult să repete periajul după ce copilul a încercat singur — nu ca o corectare aspră, ci ca un „ultimul tur" de siguranță, până la vârsta la care mișcările devin sigure de unul singur (de obicei în jurul a 7-8 ani).
Periuța potrivită pentru fiecare vârstă
Perii moi, cap mic (adaptat gurii copilului) și o cantitate de pastă de dinți cât un bob de mazăre pentru cei mici — atât e nevoie. O periuță prea mare sau prea aspră poate irita gingiile și descuraja copilul să se spele corect, iar prea multă pastă înseamnă doar spumă în plus, nu curățenie în plus.
Periuța se schimbă la 2-3 luni, sau mai devreme dacă perii s-au îndoit sau răsfirat — o periuță „obosită" nu mai curăță eficient, oricât de bine ar arăta la exterior.
Cum facem periajul o obișnuință, nu o corvoadă
Cel mai bine funcționează exemplul: dacă părinții se spală pe dinți împreună cu cei mici, în fiecare zi, la aceleași ore, devine rapid un obicei firesc, nu o ceartă zilnică. Un cronometru de două minute, un cântecel scurt sau alegerea propriei periuțe colorate pot transforma periajul dintr-o corvoadă într-un moment care, cu timpul, copilul îl cere singur.